Ieși din Bula TA!

Ieși din bula ta că a fost stabilit (vorba vine) nivelul de trai rezonabil. Acum ce înseamnă rezonabil … ne uităm în DEX și vedem că ar trebui să fie ceva acceptabil, fără exagerări, în limite normale și care nu are nimic ieșit din comun.

Totuși, te rog, ieși din bula ta și citește aceste cifre. La final putem concluziona împreună ce-i în limite normale și ce iese din „comun”.

Pentru că voi compara, așa în mare, rezultatele asumate prin această decizie a Comisiei de Insolvența la Nivel Central (Decizia 7/2018 – M.Of. 41 din 16 ianuarie 2019) cu cele ale studiului privind „Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României” , trebuie să precizăm că Traiul decent se deosebește de ideea de subzistență . 

Decizia face referire la o familie formată din 2 adulți (activi, dar aici iar e mult de discutat) și 2 copii (unul peste și altul sub 14 ani)

Să vedem ce nevoi avem ca să nu murim (toată familia, mediu urban):

  1. Mâncare și băutură – 1069,8 lei – adică 41,1% (asta dacă te rezumi la produsele despre care tot instituțiile spun că nu sunt prea sănătoase și nici prea Bio)
  2. Îmbrăcăminte, încălțăminte – 139,2 lei – adică 5,4% ( cum era, mai cârpește și TU câte un chilot, un ciorap, poate dai cu ceva ojă pe dres. A crescut ăla mic și nu-l mai încap hainele și mocasinii? Nașpa, i-ai dat prea mult să mănânce! Luna viitoare îl tai de la haleu și iei haine și încălțări. Vezi că au reduceri în Dragon.)
  3. Locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili, abonament radio, TV, internet, telefonie – 405,4 lei – adică 15,6% (Cum, întreținerea la bloc este 600 de lei iarna? Băi, sunteți culmea, ce-i mare lucru să vă debranșați de la Radet? Economisiți bani și vă luați „Smartfeon” că aste se încălzesc la utilizare intensă și gata cu căldura! Net? Păi nu are vecinu, ăla cu Merțanu, WIFI? Oricum lăsați-o mai moale cu netu că citiți toate prostiile pe Zbateri și Dezbateri! Abonament Radio, TV? Păi nu am zis că are vecinu WIFI? Și uite că e rezolvată și asta!)
  4. Mobilier, dotarea locuinței – 71,9 lei – adică 2,8% (hai că-i bună și dormeza de la bunica! Oricum ea nu se plângea așa rău de dureri de spate. Așa ajungem și la sănătate că toate se leagă)
  5. Sănătate – 132,2 lei -adică 5,1 % (asta pentru toată familia, da? Păi nu ziceam că dormeza de la bunica te scapă de dureri de spate? Ăia mici fac mai multă mișcare că au hăinuțele mici și din fugă nu-i prea vede nimeni. Cu dinții stai beton că mănânci mai puțin. Aaaa, m-am prins, avem asigurări sociale de sănătate și mai dăm acolo 15% din salariu. Vezi, sunt cârcotaș și când am întrebat de un RMN am aflat că în următoarele 6 luni pot să-l fac gratuit și dacă vreau pot să aloc întreg bugetul familial pentru unul cu plată.)
  6. Transport – 215,5 lei – adică 8,3% ( ziceam de mișcare, așa că abonamentul pe o singură linie și restul la pas)
  7. Poștă și telecomunicații – 0,8% – 20,9 lei ( păi nu ziceam că te-a tăiat de la net ca să plătești gazu? Trimite și tu o vedere nu mai sta pe Mess și pe FB)
  8. Diverse produse și servicii – 5,1% – 132,2 lei ( cred că de hârtie igienică o fi vorba în mare, de săpun și pastă de dinți… dar cum nu prea mănânci mult și apa caldă e cam rece … cred că poți pune ceva pentru dormeza nouă)
  9. Educație, recreere și cultură – 2,1% – 53,4 lei ( da, trăiască boieru! Păi vreți să vă culturalizați și să fiți deștepți?)
  10. Asigurări pentru persoane, casă și mașină – 4,7% – 122,9 lei (Ha, ce glumă bună! Mașină nu prea cred că-ți mai permiți din banii ăștia, la casă oricum nu te amendează primaru că vine și-ți cere votul la fiecare interval de 4 ani, iar la asigurări de persoane nu cred că riscă asiguratorul în aceste condiții. Prin urmare poți muta 123 de lei la meditații pentru ăia mici, așa poate mai au ei o șansă)
  11. Hoteluri, cafenele, restaurante – 0 lei (râdem, glumim, dar de aste nici să nu auzim! Ai buget pentru haleu „handmade”)
  12.  Fond de siguranță și economii – 9,0% – 236,3 lei ( Cum, la-i băgat deja la siguranța următoarei ore? Nu de alta de era să zic siguranța zilei de mâine și mă frigeau tastele, ferească Dumnezeu! Păi siguranța zilei de mâine e la LUX și tu nu te încadrezi acolo)
  13. Valoarea coșului minim lunar de consum – 100,0% – 2.600 lei (l-au băgat la 13, adică e cu Ghinion! Vezi, toate se leagă!)

Sumele alocate pentru fiecare membru al familiei:

– Adult – soț
– Adult – soție
– Copil cu vârsta de peste 14 ani
– Copil cu vârsta sub 14 ani

797 lei
797 lei
587 lei
419 lei

Pentru cârcotașii care mă depășesc în cârcote: Cifrele sunt cât se poate de reale și le găsiți colea, 

Comentariile încarcerate între paranteze conțin urme de Pamflet și se consumă cu atenție, dar asta nu te împiedică să ieși din Bula TA

Acest articol a fost publicat în Dezbateri, Zbateri. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.