Impozit pentru diaspora

Impozit pentru diaspora – sau de ce udă apa?

Apa așa este ea, udă, iar asta nu se întâmplă de ieri … Udă a fost de la bun început, dar poate că acum am aflat și noi, acum când cineva ne-am stropit puțin și ne-a amintit de Impozit pentru diaspora …

Mai concret, se rostogolește în spațiul public „nenorocirea” că ANAF te amendează dacă te-ai gândit să pleci din țară și nu ai depus o declarație prin care să anunți atât plecarea ta, dar și să te protejezi împotriva dublei impozitări.

Impozit pentru diasporaImpozit pentru diaspora – Sancțiunea e nouă, iar aici mă refer la „incredibila” amendă de 50-100 de lei, dar asta este pistol cu apă în comparație cu adevărata sancțiune de care, cel mai probabil, nu vei scăpa. Adică dubla impozitare, adică ceea ce ai plătit deja pe alte meleaguri, vei plăti și în România. Mai exact, așa cum îi spune și denumirea, vei fi „beneficiarul” dublei impozitări și (probabil) vei rămâne cu praful de pe tobă. Dar ce să vezi, asta este numai vina ta și poate a „sfătuitorilor” care și-au spus că îți poți „băga picioarele” și poți pleca unde vrei, când vrei și în orice condiții, că doar e dreptul tău, corect? Da, e dreptul tău și este un drept fundamental pe care nimeni, dar absolut nimeni nu ți-l poate restrânge, însă atunci când te-ai născut (știu, nu te-a întrebat nimeni), toate drepturile au venit la pachet (așa a fost oferta) și cu o serie de obligații … obligații pe care vrei sau nu, trebuie să le respecți.

Impozit pentru diaspora – sancțiunea nouă, dar obligația veche …

Obligația declarării rezidenței fiscale nu este chiar nouă, ea a fost introdusă în noul Cod Fiscal valabil din 01.01.2016 … pe bune, verifică în primul rând art. 59 și alte câteva articole din Codul Fiscal și normele de aplicare, sau și mai simplu, plătește un contabil să-ți explice cum stă treaba cu rezidența fiscală și dubla impozitare. Cât costă informația din partea unui contabil? Nu știu (sunt și contabil, dar nu autorizat și nu profesez), dar sunt sigur că până la final faci o economie consistentă. Aici nu mă refer la amendă, așa cum spuneam, amenda este pistol cu apă în toată povestea asta. Banii serioși îi vei plăti sub formă de impozite, dobânzi și penalități pentru ultimii 5 ani din momentul în care nu ai aflat că trebuie să declari schimbarea rezidenței fiscale.

Impozit pentru diaspora – vrem o țară ca afară?

Când plec cu mașina – verific dacă am cheia, actele, toate roțile, etc.

Când sar cu parașuta (nu sar, este un exemplu) – verific dacă m-am urcat în avion, dacă am parașuta în spate și nu gentuța de nunți, botezuri, cumetrii …

Când plec cu copilul de la școală – verific dacă este și copilul cu mine …

Când mă însor – verific dacă este și soția la locul faptei …

Și lista poate continua.

În concluzie, dacă vă sperie amenda de maxim 100 de lei … nu vă îngrijorați, adevărata surpriză vine, cel mai probabil, peste 3-4 ani … și va fi consistentă.

Vestea bună este că poți „scurta” surpriza căutând pe pagina de web a ANAF-ului cum poți depune rapid declarația de schimbare a rezidenței fiscale. Așa poate că „scapi” cu amenda minimă – 50 de lei.

Știu, pare greu, dar privește partea plină a paharului, nu plătești tu pensia și sănătatea celor care ți-au plătit educația, alocația și sănătatea (așa proaste cum au fost ele, cineva le-a plătit) de care ai beneficiat până să-ți exerciți dreptul fundamental de liberă circulație.

Acest articol a fost publicat în Zbateri. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.